joi, 22 iulie 2010

Vila Franka va asteapta la “Sighisoara Medievala 2010”



Ca în fiecare an Festivalul Sighisoara Medievala se desfasura la sfârsitul lunii iulie. Editia din 2010 se va desfasura în perioada 23 - 25 iulie.
Incepând cu anul 1992, în fiecare vara, Cetatea Sighisoarei îsi retraieste trecutul datorita Festivalului Medieval. Pe stradutele înguste, sub zidurile îmbatrânite de vreme, apar intempestiv cavaleri, calugari, vrajitori, clovni si duhuri întrupate, veniti dintr-o lume în care fabulosul si teribilul traiau laolalta hranind frica dar si neostoita înclinatie spre aventura.
La fiecare editie a festivalului Evul Mediu n-a mai fost nici întâmplator, nici întunecat, nici nu a mai apartinut trecutului. Dupa sute de ani el a avut prilejul sa renasca prin tot ce a avut mai omenesc si etern: ARTA. Încercând sa reînvie o epoca ce parea apusa pentru totdeauna, Festivalul Sighisoara Medievala îsi propune sa smulga prezentului o farâma care, în decoruri de Ev Mediu si în cântece de menestreli, va fi traita de participanti ignorând efemeritatea trecerii noastre pe aceasta lume.
Importanta acestei manifestari consta în puntea de comunicare realizata prin intermediul artei, cu ajutorul genuri specifice Epocii Medievale: jocul, teatrul, dansul, muzica, nu mai putin importanta fiind diversificarea si multiplicarea formelor de comunicare culturala, care implicit faciliteaza o mai buna întelegere a fenomenului de multiculturalitate, specific Sighisoarei.
Pentru programul Festivalului: www.infosighisoara.ro/sighisoara/Festivalul-Sighisoara-Medievala-2010
Pentru cea mai buna oferta de cazare: www.sighisoara-tourism.com

vineri, 12 februarie 2010

Vila Franka – cea mai romantica oferta turistica a Sighisoarei!!!



O luna a dragostei in cea mai romantica cetate medievala a Europei, Sighisoara! Ce ziceti de idee? Va incanta? Ei bine, ea nu este doar o idee, este chiar o invitatie sa va petreceti un sfarsit de saptamana cu iubitul sau iubita in inima Ardealului, in frumoasa Cetate medievala, supranumita si “Perla Transilvaniei”, una dintre cele mai frumoase din Europa. Sfantul Valentin sau Dragobete? Mai conteaza atunci cand ai alaturi pe cine-ti doresti, iar atmosfera este una de basm? Asadar, Radio 3Net “Florian Pittis” in parteneriat cu Complexul Turistic si de Agrement Vila Franka din Sighisoara va ofera sansa de a merge alaturi de persoana iubita in cel mai romantic loc din inima Ardealului!
Adrian Popa manager Complex Turistic Vila Franka Sighisoara va asteapta cu drag si nerabdare, ca orice gazda ce se respecta! Iar eu va promit ca ceea ce veti descoperi acolo va fi mai mult decat incantator. Pornind pe straduta ingusta, pavata cu piatra, din centrul orasului, patrundem intr-un spatiu rezervat odihnei, spatiu cu o puternica amprenta (clasica) specifica renascentista. In fiecare incapere, parca mai plutesc crampeie de istorie a unor vremi apuse ... mobilierul tradeaza trecerea timpului si continua sa  pastreze farmecul unui stil atat de armonios.
Aici, la Vila Franka odihna si romantismul isi dau mana intr-o ambianta renascentista
Pensiunea de 4 stele va ofera cazare intr- o camera cu pat cu baldachin, iar dimineata sigur vei dori sa te bucuri de un mic dejun copios. Cina servita la restaurantul Campingului Vila Franka este una traditional saseasca!
Ce mai puteti face odata ajunsi aici cu partenerul/a? Turul Cetatii, de vizitat muzeul armelor, camera de “tortura”, i-am spune “tortura dragostei” de data aceasta, Turnul cu Ceas si o intalnire surpriza cu Tobosarul Cetatii, dar, neaparat si obligatoriu shopping de souveniruri!
Lasa-ti dragostea sa renasca la…Vila Franka si profita de concursul lansat de Radio 3Net in parteneriat cu Vila Franka Sighisoara pentru a castiga o invitatie in doi…
Detalii si o sumedenie de imagini incantatoare pe www.sighisoara-tourism.com sau pe www.radio3net.ro

joi, 7 mai 2009

10 ani de Ziua Adolescentului, 12 ani de „Jos Pălăria”!


Vineri, 8 mai 2009, de la ora 12.00, debutează la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” a douăsprezecea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”. Iniţiat şi coordonat de George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, „Jos Pălăria” aduce anul acesta în concurs 15 trupe de liceeni din Alexandria, Bârlad, Botoşani, Bucureşti, Timişoara şi Târgul Jiu. Vor fi prezentate 17 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne de I.L.Caragiale, A.P.Cehov, Slavomir Mrozek, Mihail Sebastian, Marin Sorescu, Ion Băieşu, Matei Vişniec sau Horia Gârbea. Din juriul condus de scriitoarea şi jurnalista Gabriela Hurezean fac parte doi foşti laureaţi ai ediţiilor trecute ale festivalului, regizorul Răzvan Diaconu şi studentul la regie Vlad Cristache, alături de scriitoarea Cornelia Maria Savu şi regizoarea Teodora Câmpineanu. Organizatorii festivalului sunt Clubul UNESCO-Adolescenţii, ArCub, Primăriile sectorului 3 şi 6 Bucureşti, cu sprijinul BCR.
Premiile „Jos Pălăria” vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 10 mai 2009, de la ora 16.30, în cadrul unui eveniment multimedia. Emilia Popescu şi Tudor Chirilă vor fi invitaţii de onoarei ai Galei „Jos Pălăria” şi vor decerna premiile laureaţiilor acestei ediţii. Gala „Jos Pălăria” va fi, de altfel, unul dintre subiectele ediţiei speciale „Duminica în familie” de pe Antena 1. Emisiunea Mihaelei Rădulescu este dedicată sărbătoririi a 10 ani de când Legea privind instituirea Zilei Adolescentului a fost votată de Parlamentul României.

“Am pariat mereu pe adolescenţi. Am pariat pe o stare şi, mai ales, pe comunicarea pe care o propune această stare. Meseria mea de actor mi-a oferit multe. Cu Festivalul Jos Pălăria am vrut să ofer şi eu o scenă de exprimare adolescenţilor. Adică celor cu care pot face schimb permanent de entuziasm! Vă invit să sărbătorim prin acest festival al sufeletelor curate Ziua Adolescentului!”, a declarat George Mihăiţă, iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”